„Nu jocul tau are nevoie de o schimbare, ci mintea ta”.
Daca ai inceput macar odata un proiect, ca mai apoi sa gasesti tot felul de ‘argumente’ sa nu-l finalizezi, sau daca ai tinut vreodata cura de slabire, ca mai pe urma sa mananci si sa-ti sabotezi tot efortul depus tinand respectiva cura, atunci vei vrea sa te instalezi comod, cu un ceai sau o cafea langa tine, si sa auzi o poveste din asta, pe care ai trait-o de atatea ori.
De data asta de la o persoana care a ajuns numarul unu mondial in tenis – Monica Seles
Serena Williams, cu care a jucat in cateva randuri, o descrie astfel: „Pe teren Monica era un munte de tenacitate si tarie” De ce este relevanta aceasta informatie?
Pentru ca ceea ce citim ca facea pe teren si rezultatele de acolo sunt in contrast aproape socant cu persoana care noaptea se furisa sa mai infulece niste dulciuri.
In cartea ei CUM AM CASTIGAT LUPTA. Cu corpul meu, cu mintea mea, cu mine insami, am fost prinsa de aceasta dualitate intre un performer care ajunge numarul unu mondial si sabotorii cu care se lupta. “Corpul meu era gata de joc. Nu insa si mintea mea”
Pe langa stilul in care isi povesteste viata – care este cuceritor prin sinceritate si modul direct in care isi relateaza experienta – am vazut cat de mare impact are in viata unui om mentalitatea.
“Poti avea cele mai bune serve si cele mai puternice lovituri, dar daca mintea nu-ti functioneaza in tandem cu corpul, creierul va comanda corpului sa se relaxeze”
Monicai nu-i lipsea vointa sau determinarea – o arata in programele dure de antrenament la care se supunea.
Atunci ce o tragea inapoi?
“In mintea mea incepuse sa se produca o schimbare fundamentala si, dintr-o data, am realizat ca problema nu era ca mancam, ci ca ceva anume ma manca pe mine, pe interior”
“Stiam ca in momentul in care aveau sa mi se inchida ranile sufletesti, urmau sa dispara si kilogramele in plus”.
Cei care-si saboteaza eforturile nu doar ca-si pierd timpul si energia, lucrand pentru ceva care ulterior va fi daramat, dar poate ca, cel mai daunator lucru este persoana care ajung in urma acestor sabotari repetate
“Cateva zile mancam sanatos si faceam exercitii fizice. Apoi insa, se intampla ceva care ma afecta si, intr-o secunda – cam cat imi lua sa deschid o punga de chipsuri – eram din nou in lumea mea nebuna.
Stiu la ce va ganditi: Dar nu erai sportiva? Nu faceai miscare in fiecare zi? Nu beneficiai de cei mai buni antrenori si nutritionisti? Ba da. Da tot eram grasa. Si ma pricepeam de minune sa-mi pacalesc antrenorii si nutritionistii vizavi de exercitiile pe care le faceam si de dieta pe care o urmam.
Nu puteam fi lasata singura nici un minut. Nu aveam indeajuns de multa incredere in propria persoana pentru a fi in stare sa raman singura. (..)Cu cat ma ingrasam mai tare, cu atat mai insignifianta ma simteam ca om”
“De indata ce incepeam sa inot in directia curentului si sa ma simt bine, incepeam sa ma indoiesc de mine si sa imi pun oprelisti.
Nu puteam sat trec mai departe si sa ma bucur de sentimentul sublim de traire a momentului si nu aveam incredere ca forta si talentul meu aveau sa-mi aduca victoria”
Prinsa in sirul neintrerupt de antrenamente si competitii, ocupata fiind cu jocul din exterior, asa cum multi dintre noi ne tinem ocupati cu tot felul de sarcini zilnice, “n-am avut niciodata indeajuns timp sau liniste sa fiu singura, sa ma ascult pe mine insami” spunea Monica privind retrospectiv la experienta prin care a trecut.
Momentul care a declansat cosmarul in lumea exterioara unde spune ea “eram pe acoperisul lumii. Eram numarul unu mondial in tenisul profesionist feminin. Ma astepta un viitor ca-n basme”, a fost momentul injunghierii in spate la unul din meciuri.
Nemaifiind jucatoarea de tenis care dominase lumea pentru o perioada, si iesind din cursa nebuna in care spune ea “nu aveam viata” s-a trezit intr-o criza de identitate, care desi a provoacat multa zbatere, a fost si locul unde s-a descoperit pe sine:
“Parca incepeam sa cunosc o persoana care fusese mereu prin preajma, dar careia nu-i gasisem niciodata loc in viata mea. Si, spre surprinderea mea, era o persoana de care chiar imi placea”
Daca vreodata ti-ai pus intrebari precum “cine sunt eu?” sunt rolul pe care il joc sau mai mult de atat? Sau daca ai incercat sa-ti amortesti cumva diferite frustrari, fie prin mancare sau in alte moduri (fiecare isi alege cea mai la indemana dependenta), atunci te vei regasi in diferite ipostaze din calatoria Monicai.
Probabil daca ne-am creste pe noi mult mai intentionat si am sti cine suntem, dincolo de rolurile pe care le indeplinim, ne-am scuti de multa suferinta si timp pierdut. Sau poate ca tocmai ranile noastre vindecate ne fac mai intelepti si mai empatici.
“Pe masura ce imi ocupam timpul cu activitati de calitate, stomacul meu a inceput sa nu se mai simta atat de gol. Undeva, de-a lungul acestei calatorii, mintea si trupul meu au semnat un armistitiu. Odata ce am incetat sa mai caut solutii evasive la problemele cu care ma confruntam, viata mea a inceput, intr-un final, sa prinda contur”.
Pentru mai multe idei despre oameni interesanti, care gandesc diferit, te invit in grupul de facebook “Reset Mental”.