Asta e! L-am pierdut au spus gurile. Nu, nu se poate. Nu cred….Sigur asteapta undeva pitit sa-l luam, spuneau gandurile. Si mai spuneau ca de aia s-au inventat cutii de transport ca sa fie folosite!

Si am plecat tristi acasa, fiecare cu gandurile si emotiile proprii. Nu sunt o iubitoare de animale, sunt mai miloasa, de fel. Nu suport ca acestea sa sufere.

Problema aceasta insa, am rezolvat-o repede: poate il gaseste cineva care are o inima buna, el e frumusel, deci are sanse.Si am crezut ca am rezolvat situatia, “ia sa-mi vad eu de treburile alea mai serioase”.

Spre mirarea mea, m-am surprins de-a lungul catorva zile ca mi se intorceau gandurile la motan.Motivul principal era pentru ca baiatul meu suferea, fiind motanul lui.

Si pentru ca eu am investit in motanul ala. Am ajutat la nastere (fara voia mea, desigur….doar nu puteam lasa mama pisica sa sufere! 😊), am cumparat mancare in fiecare saptamana (se aduna o suma frumusica daca te pui la numaratoare)

Ce m-a surprins cel mai mult a fost dispozitia de a aduce in fata gandurile care subliniau ce bine a fost, desi motanul respectiv imi cam dadea batai de cap – era cam tupeist, ma zgaraia cand voia mancare, etc

Adica dintr-o data, aspectele placute capatasera o greutate cu mult mai mare decat simtisem eu inainte de incident.

Sentimentul de pierdere a ceva in care am investit (emotii, timp, bani) impreuna cu regretul de a nu fi facut lucrurile ca la carte, au conturat o stare de tanjire intepenita in trecut.

Sentimentul  de gol, sau pierdere il simtim de multe ori in viata cu diferite intensitati:  pierdem sanatatea, bani, un job, prieteni, ocazii diferite, trenul sau avionul, timp….

Daca esti parinte, incepi sa simti pierderea in doze mici cand copiii incheie cate un ciclu de invatare: termina gradinita, clasa a 4 a, a 8 a, a12 a, sau facultatea.

Si apoi te inghite golul parca, cand pleaca de acasa.

Sunt multe forme in care traim pierderea ca oameni, cele mai grele forme mi se par pierderile in relatii, mai ales divortul si moartea.

Mai exista insa, si o alta fata  a pierderii. Sunt pierderi mai putin vizibile, care consuma insa, din noi intr-o forma ascunsa, insiduoasa, sunt pierderile care vin dintr-o mentalitate de lipsa.

In acest caz, modul in care percep ce mi se intampla este cu precadere orientat pe ce nu mai este, pe lipsa, mai degraba decat pe ce as putea castiga dintr-o situatie sau alta.

De exemplu: nu o sa fac ceea ce stiu ca ar fi bine pentru mine – sa adopt un stil de viata sanatos, sa fac sport, sa obtin acea slujba care mi-ar place mai mult, sa slabesc, sa mi creez noi relatii, sa ies din zona de confort…intr-un cuvant –  pentru ca pierd ceva ce am acum. (poate fi placere, confort, timp, bani…etc)

Iti mai vine sa pui deoparte timp sa inveti o noua abilitate cand stii sigur ca trebuie sa renunti fie la timpul pe social media/net, fie la cateva filme, fie la alte activitati, pentru a castiga ceva care nu are o forma sau un beneficiu foarte bine determinat in capul tau?

Sau chiar daca are, atasamentul de locul in care sunt cantareste mult mai mult decat locul in care as putea fi.

Un exemlu de folosire a pierderii in folosul meu este sa aleg pierderea cea mai “profitabila” pe termen lung.

Ma folosesc in acest sens de cartea “Copilul Independent sau Cum sa fii o mama lenesa” E scrisa intr-un stil amuzant cu multe exemple cu care te poti identifica ca parinte.

Cate pierderi intentionate ar fi bine sa experimentam aici, ca sa nu ajungem la regret! Nu mai dau din casa, cine e curios/a sa-si puna cartea pe lista.

Saptamana trecuta am experimentat un alt mod de a pierde si iata cateva ganduri cu care am ramas.

• Cand experimentezi pierderea realizezi valoarea timpului pe care l-ai avut la dispozitie (si poate regretul de a nu-l folosi pe deplin), si dupa asta tanjesti cel mai mult
• Jalea sau trairea pierderii este dragoste care nu mai are unde sa se duca (nu mai are aceeasi forma, de fapt. Cand ii gasesc o noua forma, blocajul dispare)
• Daca ma concentrez pe lipsa, ma blochez emotional si aman deciziile (ratiunea nu e primita la masa discutiilor 😊)
• Sentimentul de pierdere e corelat cu perceptia, cu sensurile atribuite respectivului eveniment

Cateva intrebari cu ajutorul carora am explorat blocajul:

• Ce alte senzatii de lipsa mai declanseaza acest eveniment? Cu alte cuvinte, daca sentimentul e atat de persistent, de care alte lipsuri pe care le traiesc in acest moment “s-a agatat” aceasta emotie?

• Dupa ce tanjesc? Dupa relatia in sine, dupa timpul avut si nefolosit, dupa dorinta ca lucrurile sa fie asa cum m-am obisnuit?

• Daca de azi lucrurile ar reveni la normalul pe care-l stiam, ce s-ar schimba?

Adevarul e ca nu exista doar pierderi, asa cum nu exista doar castiguri.

E bine pt sanatatea mintala sa acceptam ca in orice situatie sunt prezente ambele.

Interpretarea datelor din ce ni se intampla este ghidata de mentalitatea pe care o adoptam.

Mentalitatea rigida este foarte tentanta si ne prinde usor, pentru ca majoritatea am crescut in frica si cu multe sisteme de aparare.

Cultural vorbind, am avut multe exemple de supravietuire mai degraba, decat modele ce vin dintr-o mentalitate deschisa, de crestere, dezvoltare, extindere. Asta e mostenirea, cu accentul pe frica.

Din fericire putem sa o schimbam. Cu o mentalitate de crestere, flexibila, care exploreaza, ia in calcul cat mai multe aspecte si cauta un bine mai mare.

O mentalitate care nu neaga pierderea, ci aduce la masa ambele parti si alege constient sa invete ceva din orice situatie, sa creasca si  „sa recolteze binele” cum spunea cineva drag.

Dragostea isi gaseste mereu o noua forma in care sa continue. Cand realizam ca nu ramanem goi pe dinauntru, renuntam la frica si alegem sa extindem viata din noi.

PS. Am gasit motanul 🙂

Daca doresti sa explorezi mai mult despre importanta mentalitalii si modul in care o putem schimba, te invit sa lasi adresa de e-mail pentru a primi cateva materiale gratuite despre acest subiect. Da click pe link http://alinadascalu.com/minicurs/